duminică, 7 februarie 2010

Jocuri cu avioane – simulatoare 3D şi jocuri flash cu avioane

Deşi poate nu recunoaştem totdeauna, mulţi dintre noi am fost sau suntem pasionaţi de jocuri cu avioane. Cu ani în urmă am pilotat F-15 şi F-18 în seria de simulatoare Jane's, apoi F-22 Lightning 3 de la Novalogic. Puriştii s-au îndreptat spre seria Flight Simulator de la Microsoft, care elimină rachetele şi bombele, însă are o mecanică de joc foarte bine pusă la punct şi permite pilotarea unor mastodonţi precum avioanele Boeing de pasageri. În continuare ne vom uita la câteva jocuri cu avioane pentru PC, dar şi unele jocuri flash, care se pot juca în browser.

Cele mai cunoscute jocuri cu avioane pentru PC

Flight Simulator X

Când vorbeşti despre simulatoare de zbor pentru PC, nu poţi să începi cu altceva decât cu Flight Simulator. Seria creată de Microsoft este cea mai apreciată de fanii jocurilor cu avioane 3D. De la planoare, biplane din primul război mondial şi până la modernele Cessna şi imensele Boeing 747, toate se găsesc aici pentru cei care adoră zborul. Jocul a fost lansat în octombrie 2006, însă a fost urmat de câteva add-on-uri. Nu este indicat să instalezi Fligh Simulator X dacă nu ai un joystick. Controlul cu tastele este nepotrivit pentru un titlu care se vrea a fi foarte realist.

Pe larg in go4it

Al doilea studio de jocuri Ubisoft, deschis la Craiova

Pentru pasionaţii de jocuri, Ubisoft este un nume foarte cunoscut. Din palmaresul companiei enumerăm titluri precum Prince of Persia, Far Cry, Rainbow Six, Splinter Cell şi Heroes of Might and Magic V. În 1992, compania franceză deschidea primul studio din afara graniţelor hexagonului, iar locaţia aleasă a fost chiar Bucureşti. La ora actuală, în capitala noastră lucrează pentru Ubisoft aproape 400 de persoane, iar printre titlurile care au fost produse local se numără simulatoarele pentru submarine Silent Hunter 3 şi 4 şi simulatoarele de zbor Blazing Angels 1 şi 2.

Continuarea in go4it

Ce ştie să facă noul iPad de la Apple

Nici nu a trecut prima lună a acestui an că deja lumea se află în faţa celei de-a doua mari lansări din industria IT. După ce Google a lansat telefonul Nexus One chiar la începutul lunii ianuarie, a venit rândul celor de la Apple.

Prezentat de presa internaţională ca fiind varianta mai mare a lui iPhone, iPad-ul prezentat de compania americană Apple este într-adevăr un avans important al tehnologiei.

Tableta poate fi folosită fără nicio problemă pentru a citi cărţi în format electronic, pentru jocuri şi pentru a edita fotografii, ecranul color oferind o experienţă inedită. iPad cântăreşte doar 680 de grame.

Descrierile în cuvinte nu sunt suficiente pentru iPad, pentru că imaginile spun totul. Însă descrierea scurtă a celor de la TechCrucnh este mai mult decât potrivită: "Cu un iPad ai senzaţia că deţii viitorul".

Detalii in Capital

Consola PlayStation 3, spartă de hackeri după 4 ani

George Hotz, un hacker american, afirmă că a reuşit să spargă (hacked) celebra consolă de jocuri PlayStation 3 a japonezilor de la Sony, după cinci săptămâni de încercări.

Americanul George Hotz (20 ani) este un hacker celebru care acum 3 ani a reuşit să treacă de codurile de securitate ale terminalului iPhone şi să îl deblocheze pentru a funcţiona în orice reţea.

După cinci săptămâni de încercări, acesta a anunţat pe blogul său că a reuşit să spargă consola Sony PlayStation 3 (PS3), ceea ce înseamnă că poate fi folosită şi cu jocuri piratate sau jocuri PS2.

Detalii in Capital

Jocuri La Serviciu

jocuri online Bobbles 3

jocuri online Casino - Let It Ride

jocuri online Weird Bicycle Game

jocuri online 12 Holes of X-Mas

jocuri online 2D Army Swat

jocuri online 3 Foot Ninja

jocuri online 3D Space Skimmer

jocuri online 3D Worm

jocuri online 60 seconds [I]

jocuri online A Navle Battle

jocuri online A Wizard Tale

jocuri online A.L.I.A.S.

jocuri online A.L.I.A.S. 2

jocuri online AB: Spermicide

jocuri online Action Driving Game

jocuri online Action Fishing

jocuri online Adventures of a Cow

jocuri online Adventures Of A Space Cowboy

jocuri online Adventures of Guy - RPG

jocuri online Adventures of Jack

Jocuri Casino

jocuri online Casino - Let It Ride

jocuri online Let It Ride

jocuri online Monster Mahjong

jocuri online Solitaire

jocuri online Video Poker

jocuri online Fruit Machine

jocuri online Blackjack

jocuri online Blackjack

jocuri online Casino - Bad Kingdom In Wald

jocuri online Blackjack

jocuri online The Worm Race

jocuri online Solitaire

jocuri online Flash Poker

jocuri online Roulette

jocuri online Trotter Track Arena

jocuri online 3 Card Poker

jocuri online Poker Royal

jocuri online Caribbean Poker

jocuri online Blackjack

jocuri online Pirates Revenge